Transport gratuit la comenzi de peste 150 lei.

Remediu pentru celulită

63,00lei

100ml

Uleiul pentru corp, remediu pentru celulită este o combinaţie complexă de uleiuri vegetale, care prin acţiunea lor comună au ca efect îndepărtarea celulitei prin stimularea microcirculaţiei sanguine, stimularea eliminării toxinelor şi drenarea lipidelor acumulate în ţesuturi. Acest produs, datorită uleiului de susan, care este un exfoliant lichid natural, îndepărtează celulele moarte de la suprafaţa pielii. Regenerează şi restructurează epiderma, încetinind procesul de îmbătrânire a acesteia, redându-i fermitatea şi strălucirea. Reface elasticitatea pielii prin stimularea procesului de producţie a colagenului şi elastinei.

Categorie:

Beneficii

Uleiul din sâmburi de struguri ( Vitis vinifera seed oil ) ajută la menţinerea elasticităţii pielii, stabilizând nivelul de colagen şi elastină din piele. Conţine cantităţi importante de antioxidanţi puternici, care fac din acest ulei un produs excelent în lupta împotriva radicalilor liberi şi a îmbătrânirii celulare.

Uleiul de susan (Sesamum indicum seed oil) este un ulei bogat în acizi graşi esenţiali, foarte importanţi pentru menţinerea integrităţii pielii. Permite o restructurare şi o hidratare mai bună a acesteia. Curăţă pielea în profunzime şi are proprietăţi incredibile de a atrage toxinele din ţesut. Are o capacitate foarte mare de a-şi infiltra elementele active în piele fără a o irita. De asemenea, are proprietăţi antivirale, antifungice şi antiinflamatoare.

Uleiul din seminţe de cânepă (Cannabis sativa seed oil) are o compoziţie similară lipidelor pielii, ceea ce îi conferă virtuţi excepţionale pentru tratarea pielii uscate şi deshidratate. Conţine peste 20 de aminoacizi şi un întreg complex de vitamine: B1, B2, B3, B6, C, D şi E. Este un ulei benefic pielii, conferindu-i acesteia supleţe şi elasticitate.

Uleiul de şofrănel (Carthamus tinctorius seed oil) este bogat în acizi graşi polinesaturaţi, vitamine şi antioxidanţi, astfel că are efecte multiple pentru ţesutul cutanat. Contribuie la stimularea regenerării celulare, oferind vitalitate şi supleţe pielii. Conţine o cantitate însemnată de vitamina E şi derivaţi de serotonină, ceea ce îi conferă proprietăţi antioxidante şi restructurante.

Uleiul de tamanu (Calophyllum inophyllum seed oil) stimulează circulaţia sângelui la nivelul ţesutului cutanat. Compoziţia sa îi conferă proprietăţi cicatrizante, reparatoare şi regenerante pentru ţesutul cutanat.

Uleiul de chimen negru (Nigella sativa seed oil) este un ulei folosit de secole, încă de pe vremea faraonilor. De aceea a fost denumit „chimen negru egiptean”. Conţine o sută de molecule active, care îi conferă multiple virtuţi. Înmoaie şi regenerează pielea, consolidează bariera naturală de protecţie a acesteia şi stimulează regenerarea ţesuturilor.

Uleiul din sâmburi de cătină (Hippophae rhamnoides seed oil) reprezintă o combinaţie rară de substanţe bioactive benefice pentru piele, şi anume acizi graşi polinesaturaţi (Omega 3, Omega 6) şi carotenoizi (vitamina A) cu rol fotoprotector, tocoferoli cu acţiune antioxidantă şi steroli cu rol antiinflamator.

Uleiul esenţial de grapefruit (Citrus paradisi peel oil) este un ulei care stimulează circulaţia limfatică, reduce retenţia de apă din ţesut şi deţine proprietăţi astringente pentru piele.

Uleiul esenţial de cedru de atlas (Cedrus atlantica bark oil) favorizează reducerea grăsimii din celulele adipoase şi este cunoscut ca un bun decongestionant limfatic. Este eficient în tulburările de circulaţie, contribuind şi la regenerarea cutanată.

Uleiul esenţial de fenicul dulce (Foeniculum vulgare oil) este un ulei apreciat ca ingredient activ, cu proprietăţi drenante, în compoziţii dedicate reducerii celulitei.

Uleiul esenţial de scorţişoară (Cinnamomum zeylanicum leaf oil) este obţinut prin distilarea frunzelor arborelui de scorţişoară şi are rol tonifiant, încălzitor, ca urmare a stimulării circulaţiei sanguine şi limfatice.

Ingrediente

Vitis vinifera seed oil, Sesamum indicum seed oil, Cannabis sativa seed oil, Carthamus tinctorius seed oil, Calophyllum inophyllum seed oil, Nigella sativa seed oil, Hippophae rhamnoides seed oil, Citrus paradisi peel oil, Cedrus atlantica bark oil, Foeniculum vulgare oil, Cinnamomum zeylanicum leaf oil. Conţine în mod natural: d- Limonene, Eugenol, Benzyl benzoate, Citral, Cinnamal, Linalool, Citral

Utilizare

Se aplică zilnic pe pielea curată şi uşor umedă. Se toarnă ulei în palmă şi se aplică pe zonele afectate de celulită, prin mişcări specifice de masaj. Avertizări! Înainte de utilizare verificaţi toleranţa la acest ulei. Puneţi o picătură pe piele, masaţi uşor, aşteptaţi câteva minute. Dacă nu apare roşeaţă sau mâncărime, puteţi continua masajul.

Utilizat în masajul anticelulitic efectuat de specialişti, o dată sau de două ori pe săptămână, efectul uleiului va fi amplificat. Nu se aplică pe piele iritată sau pe răni. Nu vă expuneţi la soare după masajul cu acest produs.